Văcăroiu, nici nu ştii ce surprins astăzi vei fi! Cum se fac la CoNAS controalele „moi” ale Curţii de Conturi. Cînd cumnatul controla, cumnata lui se angaja! Documente exclusive
Share
Despre ilegalitatile de la CoNAS (Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor) am scris mult. Si tot ce am scris s-a bazat pe documente oficiale pe care le-am consultat cu atentie. Iata o infografie cu cele mai importante dintre aceste documente, toate fiind note de control intocmite de institutii ale statului (care au cheltuit resurse importante de timp, dar si financiare pentru a scoate la iveala toata aceasta bataie de joc cu fonduri publice!).
Asadar, controale multe, acuzatii mari si grele, dovezi gramada, sute de pagini scrise, propuneri care de care mai severe, controlorii lui Ponta (!) propun chiar trimiterea actelor de control la DNA, apoi batista pe tambal! De ce? Dincolo de complicitatile si cumetriile CoNAS-SGG, iata azi dovada unei complicitati incredibile intre controlori si controlati. Sau, altfel spus, cum o mina spala pe alta si amindoua isi bat joc de banul public. Priviti cu atentie documentele de mai jos:

In partea stinga, ordinul prin care in noiembrie 2012 fostul presedinte CoNAS, Lukacs Vilmos, o angajeaza consilier pe o anume Izabela Brega. In dreapta, un raport al Curtii de Conturi (incheiat dupa luni bune de cercetari in decembrie 2012) in care apare ca membru in echipa de control un anume Alexandru Brega. Da, ati ghicit: cei doi sint rude. Cumnati. Adica fratele domnului Brega de la Curtea de Conturi e casatorit cu doamna Izabela Brega de la CoNAS. Iar doamna Brega a fost angajata la CoNAS exact in perioada in care cumnatul ei se pregatea sa scrie concluziile din raportul Curtii de Conturi despre CoNAS! Va las pe dumneavoastra sa ghiciti cum a iesit raportul. Mie mi s-a parut, iertati-mi expresia, moale. Spre foarte moale. Si ca sa-l faca si mai moale, dupa ce si-a angajat cumnata la CoNAS, Brega de la Curtea de Conturi l-a chemat pe presedintele CoNAS, Lukacs Vilmos, sa o dea la pace intr-o sedinta de conciliere. Priviti:

Nu e niciun secret ca multe firme private dau spaga controlorilor Fiscului, Sanepidului etc. Dar cazul de mai sus dezvaluie un alt fenomen: spaga data de institutii ale statului, catre controlorii veniti de la alte institutii ale statului prin angajarea rudelor. Stiu ca nu e un fenomen neaparat nou, dar ancheta de mai sus e cu dovezi, si nu pe vorbe.
P.S
In special pentru colegii din presa: relatia de rudenie (cumnati) dintre Izabela Brega (CoNAS) si Alexandru Brega (Curtea de Conturi) e supra si super documentata. Am copii dupa acte doveditoare care arata ca:
-Alexadru Brega e casatorit cu o anume Tatiana Brega
-Izabela Brega e casatorita cu Viorel Brega
-Izabela Brega s-a numit inainte de casatorie Oprea. Pe parintii ei ii cheama Ion si Valentina
-pe parintii fratilor Brega ii cheama Mihai si Floarea
-Mihai si Floarea Brega le-au lasat mostenire fratilor Alexandru si Viorel Brega un imobil in strada Fetesti din sectorul 3 al Capitalei.
24 iulie 2014
