Urlet in toamna

Abia ieri la Targu Mures am avut timp sa vad c-a venit toamna. Si mi-am propus, desi hotaririle de genul asta le-am mai trait si le-am mai uitat deopotriva si in alti ani, sa impart din ce in ce mai mult timp cu oamenii frumosi din jurul meu.
Se stinge linga mine un prieten pe care l-am iubit ca pe un frate mai mare si-adeseori ca pe un parinte. E o stare de trezire brusca din iluzia ca timpul e nesfirsit si ca anotimpurile pe care le petrecem impreuna pot curge oricit de repede, fara teama ca nu ne vor mai ramine o primavara si-o alta toamna in care sa fim impreuna. Nu e asa si doare.
Desi mi-am propus sa vorbesc prea putin sau chiar deloc intr-un astfel de spatiu despre ce ma apasa, azi simt nevoia teribila de a arunca in neantul web-ului aceste rinduri. E ziua in care ma simt neputincios si-aceste rinduri sint urletul prin care ma recunosc speriat de moarte.

25 septembrie 2010