Un răspuns lung şi public pentru Dragoş Pătraru

Uite, Dragos Patraru, de data asta am sa-ti raspund. Motivul e simplu: ai scris un textcare, lasind la o parte unele aberatii, are miez si verb. E, oricum, altfel in comparatie cu acelea produse de echipa ta de redactori care se screm sa te arate la TVR in chip de clona a lui nea’ Marin.

Ti-am citit povestea de antreprenor in media. E duioasa, e trista. Ai nascut doua ziare la Ploiesti, ambele au murit, iti inteleg durerea. Cu totii, intr-un fel sau altul, am trecut prin asta, chit ca n-am fost neaparat antreprenori. Si eu am “inmormintat” citeva emisiuni de radio pe care le-am ridicat din nimic, citeva talk-showuri de televiziune, zeci de colaborari in presa scrisa, in online… Cindva, cind te vei elibera de povara amintirilor cu Luca, cu Ghita, cu tatal lui Ghita sau cu Tilica Tanase poate stam la o bere si vorbim despre trecut cu gindul la viitor. Dar, pina atunci, uite, incep prin a-ti da dreptate: da, Dragos Patraru, nu gresesti cind spui ca am “povestile” mele in presa si, da, unele sint chiar mai frumoase ca ale tale. Dar, desigur, sint subiectiv, asa cum esti si tu. Intotdeauna copiii nostri de hirtie, din imagini sau de pe unde radio sint cei mai frumosi din lume, nu-i asa?

Zici ca am fost un jurnalist bun si ca am facut istorie in televiziune. Asa o fi, dar validarea asta, daca va veni, se va petrece intr-un timp pe care n-o sa-l mai apuc. Mi-ar fi groaza sa umblu pe strada gindindu-ma la mine ca la o statuie. Crede-ma, Dragos Patraru, n-am ambitia de a ma atirna in galeria figurilor nemuritoare din istoria neamului, fie ea si aia televizata! Nu ma cunosti, dar, daca ne-am intilni, poate ai reusi sa te desprinzi de imaginea pe care ti-ai facut-o despre mine privindu-ma la televizor. Nu sint tocmai eu acela, asa cum nici tu nu esti in viata reala, sint convins, aidoma cu bufonul sarcastic care incerci sa pari in emisiune.

Imi spui ca mi-am tradat publicul. Nu esti singurul care afirma asta, mi-au mai reprosat-o si altii. Cel mai tare, din tot ce s-a intimplat in lunile din urma m-a durut textul unei foste studente publicat in ziarul Gandul (ce-au spus CTP, SRS, Tilica Tanase si altii din generatia lor a trecut pe linga mine pentru ca eram sigur ca, undeva, in adincul lor, furia declaratiilor facute la cald ascundea o mare frica, iar sacii din spinarea lor atirnau, brusc, al naibii de greu!). Fosta mea studenta si textul ei din Gandul m-au facut sa pling. Ea e tinara, Dragos Patraru, ea crede inca in onoarea meseriei de jurnalist, ea nu stie cum sint mogulii, nu intelege acum cit de dura e intersectia lumii politice cu lumea mass-media, nu vede clar ce se ascunde in textele si in verbul minuitorilor de cuvinte scrise sau rostite. Studenta aceea imi spunea ceea ce spui si tu azi: ca mi-am tradat publicul, mult mai mic, din amfiteatrele facultatilor de jurnalism. Ca i-am tradat pe ei, pe studentii mei, cu care am lucrat ani de zile. Aia a durut tare, foarte tare.

Tie, cind imi spui ca mi-am tradat publicul nu-ti raspund. Pentru ca eu, vorba cintecului, publicul nu mi l-am tradat. Ani de zile, deja vreo 22, am facut jurnalistica in felul in care am crezut ca e bine. Si cred ca a fost bine. Toate anchetele, reportajele, editorialele pe care le-am scris sau emisiunile radio si TV pe care le-am realizat au fost cu gindul la public. La publicul meu. Care, mai mereu, a fost alcatuit din oameni de dreapta pentru ca nu cred nici azi, cum n-am crezut nici in ’89, ca Iliescu si urmasii lui sint solutia pentru Romania. Dar, sa nu alunecam in politica.

Nu mi-am tradat publicul, draga mea studenta, iti spun tie asta, aici, ca sa auda si Dragos Patraru. In timp, si sint convins ca acel timp va veni, lucrurile vor aparea mult mai limpezi. Deocamdata, ramin singurul ofiter acoperit-deconspirat din presa romana. Dar, daca ai ragaz, citeste anchetele si textele de pe turcescu.ro, rasfoieste ziarele Evenimentul Zilei, Ziua, Cotidianul sau Dilema, citeste-mi cartile sau roaga-ti parintii sa-ti povesteasca despre “Totul la Total”,“Romania in direct” ori “100%”. Pune toate acestea linga ceea ce va spuneam la cursuri si incearca sa raspunzi atunci la o intrebare simpla: te simti tradata?

Acum revin la textul tau, Dragos Patraru. Spui ca dupa momentul din septembrie ar fi trebui sa inchei povestea cu jurnalismul. M-am gindit, sa stii, sa fac asta. Dar, uneori, Dumnezeu, prietenii si familia iti spun ca ai putea avea sansa de a o lua de la capat. Mie mi s-a intimplat sa aud aceste indemnuri. Si asta incerc sa fac acum: sa o iau de la capat, sa incerc sa reconstruiesc viata mea de jurnalist. Nu am nicio garantie ca va fi posibil, asa cum nici tu nu aveai garantia ca vei reusi sa faci doua ziare, Dragos Patraru, chit ca dupa ce le-ai facut ti-au murit in brate. Uneori insa, e mult mai frumos sa incerci sa te ridici din tarina decit sa te chinui sa ramii intr-un complicat exercitiu de echilibristica, undeva, in virf. Vei vedea asta curind, daca nu cumva o simti deja!

Citeva cuvinte iti mai spun, Dragos Patraru, despre proiectul televiziunii online si atit de discutata campanie de donatii. Nu cersesc nimic, omule! Am investit si investesc in continuare si bani, si timp, si energie in materializarea acestei idei. Am cerut sprijin public in primul rind pentru a trage un semnal de alarma. Nu se poate de unul singur, Dragos Patraru! Tu, care lucrezi astazi la Televiziunea Publica unde si eu, si alte citeva milioane de romani cotizam vrem- nu vrem, luna de luna, cu o suma obligatorie, esti relaxat: ai un salariu asigurat care, mic-mare, cum o fi el, vine luna de luna. In presa “particulara”, o stii prea bine, e altfel: asa cum spuneai chiar tu, vine ANAF, vine politicianul, apare mogulul, se taie salariile, se strica imprimanta sau camerele de luat vederi si nu sint bani pentru reparatii… E mai greu, mult mai greu. Si, ca sa fiu un pic rautacios, as zice ca voi, cei din TVR, cersiti de ani de zile, Dragos Patraru. Cersiti bani din taxa radio-tv, cersiti iertarea de datorii, cersiti o schema de personal mult prea mare, cersiti atentie pentru multe emisiuni penibile…

Deci, sa-ti fie clar: nu cersesc nimic. Dar vreau sa vad daca exista in Romania oameni care doresc sa se schimbe ceva in media. Acesta, cum am mai spus, e un proiect lansat astazi de mine. Miine, alti jurnalisti, vor avea o alta idee, poate de o mie de ori mai buna. Si ei, ca si mine, vor avea nevoie de o mina de ajutor din partea celor care cred in ei si in sansa lor de reusita. Pentru ca, sa stii, n-o sa ne putem angaja toti la TVR

Iti iert de data asta derapajele de limbaj din textul publicat pe blog. Probabil ti-e inca foarte greu sa renunti la clisee pentru ca ti-e teama sa nu lasi flamind un public pe care l-ai obisnuit cu acel “Patraru” de la televizor. Dar iti spun si tie, asa cum le-am spus si altora: ai grija, Dragos, rucsacul ala care ti se pare acum foarte usor de dus se va dovedi al naibii de greu intr-o zi!

Sa fii sanatos!

15 mai 2015