Document in exclusivitate care arata legaturile lui Sorin Pantis cu „filiera elvetiana”!

Personaje:

Sorin Pantiș: intre 1996 și 1998 a deținut funcția de ministru al comunicațiilor. În 2012, numele lui Pantiș a apărut în cazul de deturnare de fonduri al fostului șef al Ericsson România, Thomas Lundin. În dosarul aflat pe rolul Curții de Arbitraj din Stockholm, Lundin era acuzat că a deturnat 7 milioane de dolari din banii corporației, însă a argumentat că nu a utilizat banii în folosul propriu, ci pentru a plăti decidenți politici, printre care și Panțiș, pentru a „apăra interesele companiei”. Sorin Pantiș a fost director general exectutiv la Grivco SA București, o firmă a afaceristului Dan Voiculescu. La data de 8 august 2014, a fost condamnat definitiv și irevocabil în dosarul ICA, primind o pedeapsă cu executare de șapte ani.

Oana Duca: fost director economic CoNAS (Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor) sub semnatura careia o agentie de turism in care fiica cea mica a mogulului Dan Voiculescu detinea la acel moment majoritatea actiunilor a castigat in martie 2011 un contract de 621.503 Euro cu CoNAS, fiecare banut provenind din fonduri publice, prin care sute de functionari au fost plimbati in intreaga lume. Detalii AICI.

Camelia Molletta: director de marketing al firmei elvetiene SC Centre des Affaires Roumaines SRL, infiintata, printre altii, si de un anume Aurelian Duca a carui fiica, Oana Duca, era directorul economic al CoNAS. Molletta a semnat cu Intact Media Group contracte de sute de mii de euro. O parte din acesti bani au fost folositi pentru a promova candidati la alegerile generale din 2012 asa cum am demonstrat AICI si AICI. La ora actuala Camelia Molletta este arestata in Elvetia de mai bine de un an de zile pentru inselaciune, spalare de bani etc. Surse care au studiat dosarul cauzei sustin ca Molletta a facut declaratii uluitoare despre mai multe filiere de „spalat bani” pe axa Romania- Elvetia in care ar fi implicati  politicieni si decidenti romani cu rang inalt.

Si acum, documentul: o corespondenta pe axa Molletta- Pantis (prin avocat Lucian Dumitrascu) in care apare si legatura cu Oana Duca. Altfel spus, axa Elvetia- Grivco- CoNAS. Q.E.D!

P.S. Publicarea acestei corespondente electronice o consider justificata intrucit ea serveste interesului public, fiind vorba despre persoane a caror activitate in functii publice sau ca reprezentanti ai unor societati comerciale au facut subiectul unor  anchete jurnalistice ori penale. Ca de fiecare data cind sint pus fata in fata cu documente fara vize si stampile care sa le garanteze provenienta, pastrez o rezerva minima necesara in legatura cu autenticitatea lor. Continutul acestei corespondente insa si detaliile din ea ma indreptatesc sa cred ca e vorba de o corespondenta avind ca subiect un diferend contractual real, dar cel mai important este ca aceasta corespondenta arata legaturile pe care le-am devoalat in mai multe rinduri dintre oamenii lui Voiculescu (Pantis, Intact Media Group) si filiera elvetiana (Molletta, Duca), dar si legaturile dintre CoNAS (bani publici), o angajata a acestei institutii (Oana Duca, fost director economic CoNAS) si oamenii lui Voiculescu (Sorin Pantis, Camelia Voiculescu, Intact Media Group).

4 septembrie 2014

Înapoi la blog

Scrieți un comentariu